Este reprezentatul instituţiei Avocatul Poporului şi de mai bine de doi ani militează pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor locuitorilor din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău. Locul său de muncă este o încăpere nu mai mare de zece metri pătraţi, cu ferestre înalte, cu zăbrele, la parterul Palatului Administrativ din Ploieşti. Acolo “pune ţara la cale”, cum îi place juristului Theodor Mălăescu să vorbească despre munca sa. Biroul său este plin de dosare, registre de evidenţă a audienţelor şi de cărţi de Drept. Nu duce lipsă de clienţi în nicio zi a săptămânii. De dimineaţă şi până la încheierea programului de lucru, la ora 16, zeci de oameni îi solicită ajutorul în probleme pentru care ei nu au găsit rezolvare ori au fost neîndreptăţiţi. Pentru toţi are o soluţie, o îndrumare şi o vorbă bună. Visa să devină poliţist
A crescut în mediul rural, într-un sat din Prahova. Spune cu mândrie că este fiu de ţărani cinstiţi care au ştiut să-l sprijine la nevoie şi să-I arate o cale în viaţă. A făcut liceul la seral, fiind angajat pe atunci la Uzina Mecanică Plopeni. A avut timp însă să se pregătească temeinic pentru o carieră militară. În 1977, norocul i-a surâs devenind student al Academiei de Poliţie din Bucureşti. “A;a cum fetele vroiau să se facă doctorese, noi băieţii visam să fim poliţişti. Mi s-a împlinit visul, din prima, am fost admis fără probleme. A fost o perioadă grea, totul era militarizat, pe atunci nu se putea vorbi despre viaţă de student”, povesteşte juristul Theodor Mălăescu. Şel al Poliţiei Municipale
Primul său loc de muncă a fost ca ofiţer de poliţie în localitatea prahoveană Slănic. După patru ani de activitate a fost transferat, pe acelaşi post, la Biroul economic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. a urmat o ascensiune în carieră, fiind numit în 1997 şef al Serviciului Crimă Organizată, iar din 2001 până în