Singurele ţări care mai acceptau să-l invite oficial pe generalul Jaruzelski după ce, în decembrie 1981, proclamase în Polonia legea marţială erau cele "frăţeşti", este chiar termenul folosit de el în volumul de memorii "Lanţurile şi refugiul" ("Les chaînes et le refuge", Paris, 1992). Dar şi pentru conducătorii acestora, susţine el autoadmirativ, rămânea un personaj echivoc.

"În cursul acestor vizite am înţeles - scrie generalul legii marţiale - că pentru interlocutorii mei eram nu numai cel care salvase socialismul în Polonia, dar şi reprezentantul, chiar conducătorul tuturor ereziilor poloneze care, de ani în şir, îi crispau pe aliaţii noştri." Urmează scurte portrete ale omologilor lui din ţările lagărului - 6 rânduri cehoslovacul Husak, 8 ungurul Kadar, 12 bulgarul Jivkov, 19 est-germanul Honecker şi 39 românul Ceauşescu (în traducerea franceză mereu "Ceaucescu"!).

Despre liderul comunist de la Bucureşti, Jaruzelski scrie nu numai cel mai mult, dar şi cel mai caustic. E de fapt singurul portret negativ, integral negativ din serie. Nici chiar sovieticul Brejnev, întâlnit în august 1982, când marele şef de la Kremlin nu mai era decât o legumă, nu-i trezeşte lui Jaruzelski decât suveniruri admirative, deşi măcar impostura grotescă şi enormă a aceluia, care-şi autoconferise de mai multe ori titlul de erou al Uniunii Sovietice şi îşi comandase până şi un premiu de stat pentru literatură, i-ar fi putut smulge post-mortem o sarcastică ridicare din sprânceană.

Este însă adevărat că Jaruzelski îşi declară de două ori pe o singură pagină - şi aproape în aceiaşi termeni - antipatia pentru Ceauşescu. "Nu-mi plăcea acest om", afirmă astfel Jaruzelski amintindu-şi vizita făcută la Bucureşti în 1982. În vreme ce la Berlin îl aşteptaseră de-a lungul întregului traseu sute de mii de persoane cu steaguri şi "portretele mele", notează Jaruz