Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti:Protest în faţa Primăriei Piteşti cu prosoape, săpunuri şi spumă de ras

Publicat in Adevarul, joi 2 iulie 2009 ·

Piteştenii nu îşi pierd umorul nici în cazurile extreme. Zeci de tineri s-au strâns ieri după-amiază în faţa fântânii cântătoare de lângă primărie în semn de protest că la robinete cu mai curge apă caldă. Au venit înarmaţi cu prosoape, săpun, spumă de ras şi big-uri. S-a bărbierit în faţa primăriei

 Supăraţi de faptul că deşi au achitate toate facturile  la zi au rămas fără apă caldă, mai mulţi tineri au  organizat un protest în faţa Primăriei. Iniţial au vrut  să intre în apa din fântână să facă baie, dar au fost legitimaţi şi luaţi la întrebări de către poliţiştii  aflaţi în zonă. S-au potolit când au auzit că riscă să primească amenzi de până la 500 de lei, însă nu în  totalitate. Spre exemplu, unul dintre protestatari, Marius Diaconu, în vârstă de 27 de ani, a luat apă din  fântână într-un bidon, şi-a umezit bigul şi a început să se bărbierească. “E mai caldă apa de aici. Acasă e

umbră, aici bate soarele şi se încălzeşte. Pe mine nu mă interesează de ce s-a ajuns aici. Eu vreau ca atunci când ajung acasă să intru în cadă, nu să stau să pun oala cu apă pe aragaz”, spunea tânărul revoltat. 

SC Termoficare are datorii de 1.300 de miliarde de lei vechi

Venit la faţa locului să vadă ce se întâmplă,  viceprimarul Cornel Ionică a fost luat la întrebări. Edilul a spus că situaţia va fi remediată, însă nu sunt speranţe ca acest lucru să se întâmple mai devreme de două luni. “Eu am centrală acasă, dar părinţii mei, care au 80 de ani, nu. Ştiu că este foarte greu să încălzeşti apă ca să speli sau să îţi faci duş. Se caută soluţii ca toată lumea să aibă apă caldă”, a spus viceprimarul. Situaţia este gravă. Din cauza datoriilor societăţii Termoficare 2000 SA către Distrigaz, datorii ce depăşesc 1.300 de miliarde de lei vechi, mult timp de acum înainte piteştenii sunt nevoiţi  să încălzească oale cu apă pe aragaz pentru a spăla chiar şi un vas.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 37 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°