Doar o mână de olari mai ţine în viaţă arta modelării lutului în comuna vâlceană Lungeşti. Comuna Lungeşti era vestită prin ţinuturile olteneşti pentru minunile scoase din lut de mâinile unora dintre cei mai iscusiţi olari de pe aceste plaiuri. Erau mai bine de 100, îşi amintesc bătrânii astăzi, unul mai iscusit ca altul în a da formă pământului. Anii s-au scurs şi au luat după ei mulţi dintre meşteri, încât astăzi abia dacă mai poţi povesti despre doi-trei care mai au puterea să lucreze. Unul dintre creatori este Ioan Cocă. L-am cunoscut de curând, chiar de Ziua Olarului, sărbătoare veche de mai bine de trei decenii. Tocmai îşi ridicase, în aplauzele localnicilor, Diploma de Onoare acordată de primărie. Era de-a dreptul fericit.

Primele lecţii le-a primit de la tatăl său, Constantin

Era doar un copil când a început. Avea 13 ani când îl mânca podul palmelor să ia boţul de lut şi să-l facă să semene cu unul din vasele meşteşugite de părintele lui. „N-aveam stare când intram peste tata în atelier. Dacă-l vedeam că nu mai termină, îl dădeam la o parte. Mozoleam şi eu acolo. Aşa am învăţat. O strachină poa’ s-o facă şi-un copil“, spune zâmbind nea Ioan, care, nici una, nici două, îşi puse şorţul dinainte şi se cocoţă pe scaun, luă un bulgăre de lut, îl aşeză pe roată şi se puse pe treabă, ca să ne arate nouă că nu spune poveşti. Peste umăr îl priveau soaţa sa, Elisabeta, şi mai tânărul olar Mihai Dogaru, pentru care lucrează şi căruia i-a fost mentor.

Face oala mai repede decât ciorba

În timp ce povestea, fugea lutul în mâinile bătrânului olar mai iute ca întrebările noastre. Cât ai clipi, înălţă o oală de ciorbă de toată frumuseţea şi, până să ne săturăm de atâta mirare, îi ataşă mănuşa şi o declară numai bună de pus pe foc. „Baba mea să-mi arunce acum o mână de fasole, să pună vro’ două lemne