După Scrisori din închisoare (1997) şi Restauraţia de catifea (2001), Mărturisirile unui disident convertit este a treia carte semnată de Adam Michnik care apare în traducere românească. Este o antologie, selecţia aparţinînd lui Jaroslaw Godun, directorul Institutului Plonez din Bucureşti şi ambasador activ al culturii ţării sale în România, o carte densă, cu multiple incursiuni istorice, politice, morale, filozofice şi teologice. Este o carte după citirea căreia merită să meditezi şi, poate, ca o posibilă concluzie, să-ţi pui şi întrebarea: oare ce s-ar fi întîmplat, ce ar fi, dacă România ar fi avut sau ar avea un Adam Michnik al ei? Desigur, sînt multe deosebiri între Revoluţia de Catifea şi mişcarea sîngeroasă din 1989, din România. Sînt multe deosebiri între faptele petrecute în cele două ţări comuniste, unele dintre ele fiind menţionate de Vladimir Tismăneanu în prefaţa cărţii. România a avut puţini disidenţi, Polonia a avut mişcări protestatare de masă. „Disident“ este un termen pe care Adam Michnik îl relativizează. Disidentul e un revoltat singular, spune el, „noi şSolidaritatea – n.n.ţ ne revoltam împotriva dictaturii percepute ca dictatul unui grup de criminali impus majorităţii societăţii. Credeam că reprezentăm majoritatea oprimată a poporului“. Apoi a fost Biserica Catolică. De la Şestov am învăţat că bisericile autocefale din Răsărit, fiind mai şubrede şi fără susţinere „universală“, au căzut adesea pradă puterii. Rolul jucat de Biserica Catolică în Polonia, mai ales de viitorul papă, Ioan Paul al II-lea, în căderea comunismului polonez a fost enorm, şi Adam Michnik îl analizează pe larg în eseurile sale, fără a ocoli problemele spinoase apărute ulterior, care, de altfel, i-au adus şi mulţi adversari. Transformările de după 1989 au dus la o neîncredere a Bisericii în democraţie – democraţie pe care Michnik o apără înverşunat –, dar şi la neîncr