Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IASII LUI CRETU / Ion Neculce despre Irinel Columbeanu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 iulie 2009 ·

Nu imi imaginez ca un povestitor precum Ion Neculce ar fi putut aparea in alta parte decat in blanda Moldova. Cu toate ca cine l-a citit cu atentie (a facut-o, de pilda, Constantin Toiu, dupa cum o dovedeste recentul sau volum, al IV-lea, de memorii) stie bine ca numai bland nu era cronicarul.

Titlul de mai sus nu trebuie nici sa sperie, nici sa fie luat ca un anacronism pripit-senil din partea-mi. Doar ca exista anumite categorii care se muta din veac in veac, atragand mereu oprobriul celor mai echilibrati. Ion Neculce, cel mai carcotas dintre cronicarii moldoveni, cel mai inclinat catre sfanta barfa, mereu mai atent la ce se petrece in alcovul cutarui domnitor decat la parafele puse in cancelariile oficiale, nu se poate abtine sa nu-si dea in petec, depasindu-si prerogativele pe care rolul sau le-ar fi pretins, si comenteaza, cu vizibila malitie, sanctioneaza mai precis ceea ce considera a fi impotriva firii: cazul unui domn venetic, care se tinea cu o codana ce-i putea fi macar fiica, de nu chiar nepoata. Cine poate oase roade, am spune noi astazi, obisnuiti a contempla, saptamanal, pe un post TV momentele picante din concubinajul cam caraghios al unei june silfide cu un decrepit satir miliardar. Faptul ca cei doi au ajuns intre timp la mariaj, ba chiar au un prunc, nu reduce ridicolul promenadelor prin magazinele occidentale de blanuri, iar adancile panseuri pe care el se simte dator sa le emita, intelept, in aclamatiile cam monosilabice ale consoartei inzecesc prompt caraghioslacul. Corespondentul consumatului miliardar, alintat, spre a-i accentua, parca, masculinitatea vanjoasa, Iri, este un fanariot grec, din secolul al XVII-lea, Dumitrasco-voda Cantacozino; acesta, macar prin prisma nationalitatii sale, nu are cum sa nu atraga respingerea cronicarului. Dupa ce ii face un scurt si malitios, in subtext, portret, in care prezinta, condescendent

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 44 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 45 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 3 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°