În timp ce politicienii se sfâşie la televizor şi îşi dau mâna pe sub masă când e vorba de vreun şperţ apolitic... În timp ce Guvernul însoţeşte planul de austeritate cu prime grase de vacanţă pentru cei mai norocoşi dintre bugetari...
În timp ce Becali, europarlamentarul, răcneşte de la Monte Carlo că „Hagi şi familia lui nu erau invitaţi la nunţile de machidoni pentru că tatăl lui era dator la CAP, la colectiv“, păstrând pentru următorul „direct“ dezvăluirea zdrobitoare că răposatul Iancu Hagi avea datorii şi la IAS...
În timp ce Mihaela Rădulescu slobozeşte un sfâşietor „Adio, dragostea mea!“ – exerciţiu de marketing – către iubiţelul ei abandonat în Munţii Carpaţi, deşi nimeni n-a oprit-o să-l bage în portbagaj şi să-l ia cu ea pe Coasta de Azur...
În timp ce toate paţachinele naţiei se preumblă prin Dorobanţi cu fuste decapotabile şi cu aere de dive agramate, la umbra tunurilor date de amanţii lor penali...
În timp ce România simte până la os cuţitul ascuţit al crizei economice, care pare mai dură decât un război mondial...
În tot acest timp, un copil cu privirea tristă, dar cu ochii de culoarea cerului de munte, încearcă să supravieţuiască vânzând obiecte de lemn prin Bucureşti. Umblă de pe o stradă pe alta, trăgând după el o sacoşă din care se iţesc linguri, ţepuşe, tăviţe, spatule şi un tocător, în speranţa că mai încolo va avea mai mult noroc. Se uită lung după boierii cei cu bani, doar-doar s-o îndupleca vreunul să-i cumpere un furcel pentru grătar sau o rolă de masaj. Apropierea vreunei doamne îi sporeşte speranţa că va reuşi să vândă măcar o spatulă sau o lingură de lemn. „De lemn, doamnă, lemn curat... nuc de Valea Lungă... mesteacăn de Glodeni...“
Zile în şir, acoperiş îi este cerul, iar culcuş – băncile din parc. Nu-i bai, zice, că-i vară şi e cald. Iar când plouă, ţuşt
