Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: SONDAJ / Ungureanu vrea să ducă Universitatea în Europa (UPDATE)

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 ·

În urmă cu puţin timp, conducerea Ştiinţa a definitivat noua organigramă a clubului după venirea lui Nicolae Ungureanu ca director tehnic. Acesta a precizat după ieşirea de la negocieri că are ca obiectiv clasarea pe primele locuri în sezonul viitor.  „Roşu“ i-a luat locul lui Ilie Balaci, care va reveni la funcţia de manager general. Daniel Mogoşanu va fi manager antrenor, iar George Biţă - „secund“.

Noua organigramă a clubului:

Manager general: Ilie Balaci

Manager antrenor - Daniel Mogoşanu

Director tehnic - Nicolae Ungureanu

Antrenor secund - George Biţă

Antrenor cu portarii - Massimo Ferraris

Preparator fizic 1- Luigi Maione

Preparator fizic 2 - Matteo Spatafora

Medic - Claudiu Stamatescu

„Am sânge alb-albastru pentru că am jucat la acest club şi e normal ca atunci când ai posibilitatea să dai o mână de ajutor să vii cu mare plăcere. Obiectivul va fi clasarea în primele locuri. Având în vedere parcursul bun din sezonul trecut şi, în plus, faptul că echipa a câştigat în experienţă şi valoare, sper să avem o evoluţie bună în noul campionat“ , a spus Nicolae Ungureanu la ieşirea din sediul clubului. „Nu mă consider un antrenor de vreme rea, dar vă pot spune că ploua când am ajuns în Craiova, iar acum a răsărit soarele“, a adăugat „Roşu“.

Ungureanu a mai precizat că nu a discutat încă despre jucătorii care vor veni sau vor pleca de la Craiova, dar speră ca Florin Costea să rămână la echipă pentru că este golgheterul campionatului şi are nevoie de el. „De rezultate vom răspunde toţi cei care suntem în staff-ul echipei“, a încheiat Nae Ungureanu, care este înscris la cursurile Pro şi pe care le va termina în toamna aceasta. „Roşu“ îşi va intra în drepturi de luni. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°