Politicienii români devin pe zi ce trece tot mai comici. Dacă nu ar fi criza asta economică şi mizeria morală în care ne bălăcim, ar fi chiar relaxant programul de circ pe care ni-l oferă, uneori involuntar, paparudele rătăcite în cele Trei Palate ale suferinţei noastre - Palatul Parlamentului, Victoriei şi Cotroceni. Parlamentarii majorităţii PSD-PC-PD-L se joacă „De’-a legile“, un excepţional număr de „hocus-pocus“, uite legea, nu e legea. În prima sesiune ordinară a primului parlament ales prin vot uninominal, deputaţii au adoptat doar două proiecte de lege, iar senatorii, doar patru. La Camera Deputaţilor se pune praful pe 139 de proiecte de lege, iar la Senat, pe alte 126. Asta, vreme de o jumătate de an şi după ce au tocat milioane de euro pentru salarii, diurne, cheltuieli administrative şi alte acareturi. Guvernul Boc participă la spectacol cu un număr de pantomimă. Mima se cheamă „o guvernare eficientă cu un program anticriză realist!“ Miniştrii guvernului PSD-PD-L. aveau sarcina să prezinte până la 1 martie 2009 un plan de restructurare a ministerelor din subordine. Nu s-a realizat nimic concret. Legea salarizării unice este încă în faza de negociere cu sindicatele şi pare un proiect mort înainte să se nască. Acordul cu FMI, care a îndatorat ţara cu miliarde de euro, rămâne secret, nici măcar pantomima asta nu ne lămureşte în ce condiţii s-au luat banii. Unde se duc banii ăştia, e o altă pantomimă. Guvernul Boc a făcut şi face pantomimă.
În schimb, clientela politică ce stă atârnată de guvernul Boc, dar şi de administraţia locală, această turmă de elefanţi care calcă în picioare ultima fărâmă de bogăţie a ţării, pare a fi cea mai numeroasă din epoca postdecembristă. Baronii locali şi-au văzut visul cu ochii, devenind fie preşedinţi de consilii judeţene, fie mentorii din umbră ai miniştrilor, primarilor sau şefilor de direcţii descentralizate. Baronii-