Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de 75.000 lei pe litoral, intr-o saptamana

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa continuă campania naţională privind  identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Marii Negre în domeniul turismului, alimentaţiei publice şi comerţului. 

În perioada 24 - 30 iunie, au fost verificate 32 de societăţi de pe litoralul autohton. Controalele au avut drept tematică securitatea şi sănătatea în muncă. Inspectorii au aplicat opt sancţiuni în valoare de 64.000 lei, opt avertismente şi au dispus 49 de măsuri cu termen de remediere a deficienţelor constatate. Potrivit directorului coordonator al ITM Constanţa, ing. Florian Constantin, principale deficienţe constatate sunt legate de instruirea necorespunzătoare, neactualizarea evaluării de risc, exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor şi utilajelor frigorifice, neactualizarea planului de prevenire şi protecţie a muncii, nesemnalizarea riscurilor de la locul de muncă, organizarea necorespunzatoare a activităţii de prevenire şi protecţie a muncii. Tot în perioada 24 - 30 iulie, au fost verificaţi 34 de agenţi economici, controalele urmărind relaţiile de muncă. Inspectorii au aplicat cinci amenzi de 11.000 lei, au depistat cinci persoane care practicau muncă fără forme legale şi s-au dispus 84 de măsuri cu termen de remediere a deficienţelor constatate. „Principale deficienţe constatate în urma verificărilor au fost neîntocmirea regulamentului intern şi a fişei postului pentru fiecare funcţie şi meserie, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte şi munca suplimentară, neînregistrarea în termen a contractelor individuale de muncă şi necompletarea registrului general de evidenţă al salariaţilor", se preci

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum o ora
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 28 minute
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 3 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

35°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°