Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţii pentru vremuri fierbinţi

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Taman ce am intrat în luna lui Cuptor şi, ştiind-o cât e de fierbinte, am căutat să vă informăm asupra celor ce pot fi făcute pentru a o întâmpina aşa cum se cuvine. Adică cu răcoare, umbră, chestiuni de maximă importanţă în vremuri toride...

Dacă stăm să ne gândim bine, fiecare dintre noi o să realizăm că vară de vară şi din ce în ce mai mult - după cum încălzirea globală a devenit o pro­ble­mă "arzătoare" - avem, pe lângă toate ale noastre, o treabă în plus - anume să facem faţă cum putem fierbinţelii din aer.

Suntem atenţi la hainele pe care le purtăm şi le alegem aşa încât să ţină (atât cât poate şi bietul material textil) căldura departe de corp, apoi pe stradă, la orele de vârf ale "fenomenului", nu găsim mai repede streaşinile pe sub care să ne apărăm de ploaia de raze fierbinţi. Unde mai punem faptul că suntem determinaţi de împrejurări sufocant de calde să fim protagoniştii a tot felul de acţiuni ieşite din comunul nostru, cum ar fi aceea că suntem în căutarea întunericului - ei, cum vă sună asta?

Poate fi construită în logica asta şi o ghicitoare: "Cine caută întunericul pe timp de zi şi nu-i vampir? Răspuns: Cel care moare de cald pe timp de vară". Întunericul pe timp de zi fiind sinonim în acest caz cu răcoarea unor incinte ferite de lumina năucitor de încinsă a soarelui. Despre sisteme compuse din materiale textile împletite din fire tratate pentru a rezista căldurii şi pentru a ţine în afara casei razele soarelui (sisteme pe care în termeni uzuali le numim jaluzele, storuri, rulete, umbrele, apărători de soare) am pregătit câte ceva în numărul de azi al Jurnalului casei.

Vara suntem, mai mult decât în alt anotimp al anului, motorul unei afaceri şi o facem profitabilă. O afacere care se dezvoltă direct proporţional cu cantitatea de căldură pompată de soare către noi şi cu gradul de poluare al apei din

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 14 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 14 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum o ora
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 4 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°