Atacantul brazilian testat în ultimele zile, Rogerio Abreu, nu a dat satisfacţia dorită, acum Sorin Cârţu orientându-se către jucători din Liga I, unul dintre cei vizaţi fiind jucătorul refuzat de Bergodi la Steaua, Alin Liţu.
Unul dintre atacanţii cu care Sorin Cârţu doreşte să întărească atacul echipei din Târgu Jiu este Alin Liţu care azi a confirmat tratativele cu Pandurii. Jucătorul stelist care an de an este împrumutat altor echipe de prin Liga I are însă puţine şanse de a ajunge la Pandurii pentru că preşedintele Condescu a declarat că nu mai doreşte jucători împrumutaţi.
Bergodi nu are nevoie de Liţu
Rămas la Bucureşti să se pregătească cu echipa a doua după ce Steaua a plecat în cantonamentul din Austria, Liţu se află în căutarea unei formaţii la care eventual să fie împrumutat. Antrenorul Cristiano Bergodi l-a anunţat că nu va conta pe el în sezonul viitor şi că este liber să-şi caute echipă, el studiind în prezent două oferte ale unor formaţii de prima ligă: „Am fost informat de domnul Argăseală că vor să aducă un alt atacant şi că antrenorul Bergodi nu se mai bazează pe serviciile mele. Nu am primit nicio hârtie cu o sumă pentru care pot fi transferat, dar pot pleca sub formă de împrumut şi sunt în discuţii cu două grupări din Liga I. Până luni sau marţi sper să se rezolve problema mea şi să aflu unde voi juca în noul sezon."
A fost refuzat şi de Gaz Metan Mediaş
Fost atacant la Gloria Buzău în sezonul trecut, Liţu nu are o carte de vizită satisfăcătoare, reuşind să înscrie doar de patru ori la cele trei echipe la care a jucat. Atacantul de 23 de ani a jucat în prima ligă pentru Steaua, Jiul şi Gloria Buzău, acolo unde sezonul trecut a evoluat în 13 partide dar nu a reuşit să înscrie nici un gol. În total, în cei patru ani de prima ligă, Lițu are 60 de meciuri jucate și doar patru goluri