Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cale elegante pentru interioare, dar şi pentru grădini

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 iulie 2009 ·

Cala este o plantă răspândită şi îndrăgită, chiar dacă la noi persistă percepţia că s-ar folosi numai pentru decoraţiuni florale la evenimente mai puţin fericite. Ame­ricanii însă vin să contrazică acest lucru, prin faptul că folosesc destul de mult calele în buchetele de mireasă.

Ar trebui să recunoaştem că aceste flori au o eleganţă deosebită şi sobrietate pe măsură. Pe piaţa românească încep să apară varietăţi multicolore şi hibrizi noi, chiar dacă preţurile nu sunt mici. Aşadar, cu un pic de efort, iubitorii acestei flori pot să-şi achiziţioneze ceea ce-şi doresc.

ÎNGRIJIREA CALELOR

Cala albă s-a cultivat la noi în sere, pentru flori tăiate. Aşadar, varietatea albă este şi cea mai răspândită. Este robustă, de mari dimensiuni (atât planta, cât şi tija florală) şi rezistă destul de bine la variaţiile factorilor de mediu. Nu acelaşi lucru se poate spune despre hibrizii importaţi. Fie că sunt achiziţionaţi sub formă de tuberculi, fie ca plantă gata înflorită, ei sunt mai sensibili şi deci necesită o îngrijire mai atentă.

Dacă vă hotărâţi să cumpăraţi tuberculi primăvara devreme trebuie să ştiţi că ei trebuie să fie tari şi să aibă mai mulţi muguri în stadiu inci­pient. Dacă ei sunt sănătoşi, treceţi la următorul pas: plantarea. Pentru aceasta aveţi nevoie de ghivece nu prea mari, cu găuri de scurgere, pământ cu drenaj bun şi tuberculul se aşază cu mugurii la suprafaţă. Practic, el este acoperit doar de un strat subţire de pământ.

Udarea se face mai rar şi cu cantităţi mici de apă la început. Pe măsură ce planta începe să crească o să vedeţi că şi necesarul de apă creşte. O plantă mare, înflorită, în sezonul cald se udă relativ abundent şi se pulverizează pe frunze pentru a evita brunificarea vârfurilor şi pierderea efectului decorativ. Dacă vedeţi că în timp apare o depunere albicioasă pe pământul de la supraf

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 37 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°