ISTORIE. Pe 4 iulie, de ziua Statelor Unite, românii îşi aminteau că americanii ne-au lăsat pe mâna comuniştilor. Sursa: Mediafax

După ani întregi în care America nu era pentru români doar „lumea nouă”, ci şi un model de politică, stil de viaţă sau cultură, comuniştii au îngropat, aproape de tot, spiritul american. Revoluţiile pe tancuri, rachetele salvatoare de peste Ocean sau numai un dram de simpatie au fost lucrurile în care au crezut oamenii timp de aproape cinci decenii în care le-au fost servite, deopotrivă, minciuni şi cincinale.

Când s-au simţit abandonaţi, în focurile Armatei Roşii şi în legile Moscovei, românii au început să se gândească, în spiritul lor, cum să-i aducă singuri pe americani. S-au lăsat îmbătaţi de jazz, l-au venerat cu pătura în geam pe Humphrey Bogart şi pe Ingrid Bergman şi, după momentul ’89, când s-au salvat singuri, s-au dus ei după americani.

O intervenţie militară aşteptată

Momentul declanşator al fenomenului „Vin americanii” a fost îndelung studiat de istorici, l-au tocat în cele mai fine explicaţii psihologice, au pus la temelie contextul social, ca, în final, să dea dreptate poporului: americanii, cu toate „bubele” lor, erau modelul lumii. Ceea ce blamau comuniştii era pentru oamenii de rând, o „poftă” nebună: de muzică, de literatură, film sau libertate. Unul dintre oamenii care s-au ocupat temeinic de fenomen este şi Bogdan Barbu.

După o bursă la Arhivele Naţionale Americane şi după un doctorat, a început să desluşească ce se întâmpla în România comunistă: „«Vin americanii» a reprezentat speranţa într- o intervenţie militară externă care va înlătura ocupaţia sovietică şi pe comunişti, după instaurarea primului guvern procomunist, la 6 martie 1945, şi mai ales cel al alegerilor din 17 noiembrie 1946, câştigate prin fraudă. După noiembrie 1947, a devenit tot mai cl