BLESTEM. Localnicii din Valea Milcovului, sat aflat la graniţa Munteniei cu Moldova, aşteaptă să vină ploaia ca să aibă apă în fântâni.

În miezul zilei, când soarele arde cel mai tare muntele şi potoleşte vâltoarea Milcovului, poştaşul Nelu Boroş iese la muncă. Cu tolba plină de scrisori, trece ţanţoş podul schilodit de vreme, cel care face legătura dintre moldovenii şi muntenii satului Valea Milcovului din comuna Reghiu, judeţul Vrancea.

„Asta e, aşa, în glumă, pentru că nu ţine nimeni cont de treaba asta. Se ştie că, dacă treci peste Milcov, intri în Moldova din Muntenia şi invers. Dacă ar fi să ne luăm după graniţa asta, eu stau în Moldova şi vaca paşte în Muntenia”, explică secretul hotarului, poştaşul Boroş.

Aici, la graniţa dintre Moldova şi Muntenia, oamenii beau apă din mila lui Dumnezeu, atunci când plouă şi soarele nu arde atât de tare încât să evapore rând pe rând, apa din fântâni. Problema asta îi macină şi le dă bătăi de cap de când se ştiu. „Lumea nu s-a încumetat să-şi facă fântâni pentru că e aproape imposibil, pânza freatică e la foarte mulţi metri în pământ”, mai spune poştaşul Boroş.

La apă, ca Nadia Comăneci

Fântâna de unde iau apă oamenii e peste „gârlă”, aşa cum îi zic localnicii Milcovului. Înarmată cu două găleţi pline ochi cu apă, tanti Ioana calcă cu mare grijă pe punte. Podeţul e de fapt un trunchi de copac tăiat în două, croit fix cât să încapă pe el o persoană cu două găleţi şi pune la grea încercare, de mai multe ori pe zi, echilibrul şi muşchii sătenilor. Proptit bine între pietre, podeţul ţine până la prima ploaie mai serioasă, când se înfoaie râul şi-l ia cu el la vale. Tanti Ioana, pentru că „e femeie, e bătrână şi nu prea mai e în forţă ca altădată”, îl trimite la apă pe Valică, bărbatul ei.

„Iarna, când îngheaţă, e foarte greu, iar noi, bătrânii, nu prea