Parerga e un cuvânt desuet, dacă nu chiar uitat. Momentul său de glorie a fost atunci când Schopenhauer şi-a intitulat o carte Parerga und Paralipomena (1851). Parerga se referă la acele date, informaţii care deşi aveau o oarecare legătură cu tematica tratată într-o lucrare, n-au fost totuşi utilizate. Acesta este şi cazul celor de mai jos.
E mult prea facil a diaboliza pur şi simplu numărul fiarei - 666, despre care Sf. Ioan spunea că trebuie "socotit cu pricepere, căci este număr de om"... Într-o carte, publicată în 1622, Ulmensis miracula arithmetica, de un inginer militar şi matematician german din Ulm, Johannes Faulhaber (1580-1635), acesta afirma: "Este cu neputinţă a despărţi suflarea puterii divine de numărul 666, aşa cum aceeaşi putere divină nu poate fi separată de sfântul evanghelist" (Ioan). Autorul, bănuit a fi aparţinut confreriei rozacrucienilor, îşi propunea în această carte să edifice o nouă "invenţie geometrică, calculată şi demonstrată în temeiul numărului sacru 666". El a avut o anumită influenţă asupra lui Descartes, care, printre peregrinările sale militare, ajunsese şi la Ulm, unde zăbovise între 1619 şi 1620 în preajma sa.
Indicii
Leibniz, mai tânăr decât Descartes, a făcut după moartea acestuia unele cercetări legate de manuscrisele inedite rămase de la el, prilej cu care remarcase că şi savantul francez fusese implicat în căutarea semnificaţiei ascunse (oculte) a numărului 666, mai ales după ce-l regăsise în trei din cele cinci poliedre convexe regulate (corpurile solide platoniciene), câte şase elemente: tetraedrul cu şase muchii, cubul (hexaedrul) cu şase feţe şi octaedrul cu şase vârfuri (unghiuri solide). Deci, 666! Oricât ar părea de surprinzător, tocmai Descartes, părintele raţionalismului şi cel căruia îi datorăm geometria analitică, avea asemenea preocupări vecine cu superstiţia, cel puţin după opinia