Presiunile pentru redeschiderea anchetei în cazul morţii fostului lider al extremei drepte austriece, Jörg Haider, sunt tot mai mari, existând indicii că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie 2008, acesta nu ar fi fost victima unui accident rutier, ci a unui asasinat politic. Sursa: Reuters
„Acest caz trebuie redeschis”, spune Stefan Petzner, fostul purtător de cuvânt al lui Haider, citat de cotidianul britanic „The Times”. Este nevoie de implicarea „unui procuror independent şi a unor experţi internaţionali”, adaugă Petzner. În cazul în care Ministerul Justiţiei nu va redeschide ancheta, el este decis să meargă mai departe şi să propună organizarea unui referendum.
Jurnalistul de investigaţii Gerhard Wisnewski susţine că demersul lui Stefan Petzner este unul justificat. Autor al cărţii „Jörg Haider: Accident, Crimă sau Asasinat?”, lansată săptămâna trecută, Wisnewski atrage atenţia că există încă multe întrebări fără răspuns. „După opt luni de cercetare, sunt convins că este foarte probabil ca Haider să fi fost victima unui asasinat motivat politic”, apreciază jurnalistul.
Mult alcool în sânge, dar nu şi în stomac
Potrivit versiunii oficiale, Jörg Haider, avea o alcoolemie de 1,8 la mie în momentul producerii accidentului şi rula cu peste 140 km/h la bordul autoturismului său, marca Volkswagen Phaeton. După o depăşire efectuată la ieşirea din localitatea Klangenfurt, maşina a acroşat un parapet de beton şi un hidrant, după care s-a rostogolit de mai multe ori, fiind distrusă aproape complet. Deşi avea centura de siguranţă, politicianul a suferit răni grave la cap, torace şi coloana vertebrală, fiind declarat mort la scurt timp după producerea accidentului. Soţia sa, Claudia, contestă însă versiunea poliţiei.
„Porţiunea de şosea era prea scurtă pentru ca el să poată accelera până la 140 km/h”, a declarat