Conducerea PD-L nu se leapădă oficial de ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, dar nici nu le poate impune liderilor nemulţumiţi să lanseze critici la adresa demnitarului implicat într-un veritabil scandal public. Sursa: Vlad Stănescu Vicepreşedintele democrat-liberal Gheorghe Flutur a susţinut că niciun membru al conducerii partidului nu a cerut demisia lui Ridzi în şedinţa de azi a Biroului Permanent Naţional, însă conducerea PD-L nu le poate cere silenzzio stampa liderilor supăraţi pe colega lor- de la Theodor Stolojan, la Radu Berceanu sau Cezar Preda. Un argument nou şi total inedit pentru PD-L a fost acela că, în partid, există personalităţi care au propriile opinii, iar punctele lor de vedere trebuie respectate.
Pentru prima oară, conducerea PD-L se ascunde în spatele "democraţiei interne" atunci când vine vorba despre tensiunile din interiorul formaţiunii, tensiuni provocate de ministrul în cauză. La finalul şedinţei BPN, sub presiunea tirului de întrebări al jurnaliştilor, Flutur a admis cu jumătate de gură că partidul este îngrijorat de prejudiciile de imagine aduse de Ridzi, însă îşi menţine poziţia iniţială- premierul o va revoca din funcţia de ministru doar în momentul în care DNA va cere începerea urmăririi penale.
Nu vom fi umbrelă de vreme rea
Nu ne putem face că nu au existat probleme în aceste zile, a admis Flutur, întrebat insistent despre declaraţiile primi-vicepreşedintelui Theodor Stolojan, care afirma recent că situaţia creată de Ridzi dăunează grav imaginii PD-L, iar cazul ar trebui discutat în BPN."Ne îngrijorează orice prejudiciu de imagine (..).Una este să fim îngrijoraţi, alta este să avem o abordare responsabilă", a comentat el. Flutur a reluat teza potrivit căreia PD-L nu se va face "scut" în jurul lui Ridzi şi nu va fi "umbrelă de vreme rea" pentru niciun ministru împotriv