Steaua are un program infernal in startul Ligii I • Ieri a fost stabilit programul complet al turului Ligii I de fotbal • Cel mai greu program il au Steaua si Unirea Urziceni
Ieri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a avut loc tragerea la sorti a campionatului 2009-2010 din Liga I. Cel mai greu program, conform tragerii la sorti, par sa-l aiba Steaua Bucuresti si Unirea Urziceni. Trupa lui Cristiano Bergodi va intalni in primele cinci runde ultimele doua campioane, CFR Cluj si Unirea Urziceni, dar si marea rivala, Dinamo Bucuresti. Avantajul militarilor este ca vor disputa toate cele trei partide in Ghencea, in fata propriilor suporteri. Unirea Urziceni si CFR Cluj se vor intalni in prima etapa a noului sezon al Ligii 1, care va debuta pe 1 august, dupa cum s-a decis ieri. Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat ca programul echipei sale la inceputul noului sezon i se pare unul acceptabil, desi formatia ialomiteana va intalni in primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua si FC Timisoara. "Nu este un program usor, dar nici greu. Nu exista programare usoara sau programare mai dificila. Pentru toate cele 18 echipe este un program similar, tinand cont ca toate echipele se vor intalni tur-retur, nu conteaza ordinea", a spus Stoica. Fata de anii trecuti, in sezonul 2009-2010 nu se vor mai disputa etape intermediare, astfel ca se va juca doar la sfarsitul saptamanii, de vineri pana duminica, turul va incepe pe 1 august si se va termina pe 12 decembrie.
Programul complet al turului Ligii I de fotbal
Etapa I (1 august)
International Curtea de Arges - Otelul Galati
Ceahlaul Piatra Neamt - Steaua Bucuresti
CFR Cluj - Unirea Urziceni
Rapid - Politehnica Iasi
Unirea Alba Iulia - FC Brasov
FC Timisoara - Gloria Bistrita
FC Ploiesti - Pandurii Targu Jiu