Aceasta criza este mai complicata decat celelalte cu care s-au confruntat diferite tari in diferite momente pentru ca ea a cuprins intreaga economie mondiala, iar remediile sunt mai dificil de decelat, dain cauza conditiilor ei specifice. Totusi, pentru economiile dezvoltate tratamentul bazat pe stimularea cererii, chiar prin cele mai putin conventionale tehnici, pare sa inceapa a da roade - mai intai in Statele Unite si, sa speram ca nu peste multa vreme, si in Europa.

Ma tem ca lucrurile sunt inca si mai complicate pentru tara noastra, care are un nivel mai scazut de dezvoltare si dezechilibre mai accentuate decat alte tari europene. Din nenorocire, in locul abordarii lucide a cauzelor si a posibilelor solutii, noi ramanem in continuare prizonierii unui joc cu tinte false si prea putine masuri cu adevarat semnificative.

Problema esentiala a Romaniei este de a fi in stare sa atraga in circuitul economic national resurse externe de volum ridicat, pe o perioada relativ indelungata. Acesta trebuie sa fie obiectivul fundamental al politicii economice. Dar atingerea acestui obiectiv presupune mult mai mult, iar uneori cu totul altceva decat ceea ce facem noi sau ne propunem sa facem.

Dar de ce avem nevoie de resurse externe? Pentru a putea continua, pe baze mai sustenabile insa, procesul de recuperare a decalajelor care ne separa de celelalte tari ale Uniunii Europene. Economisirea interna este insuficienta oricum, iar problema eficientei alocarii resurselor nu poate fi rezolvata fara know-how extern.

Prin aceasta prisma, imprumuturile uriase obtinute de la FMI si de la Uniunea Europeana reprezinta cel mai bun lucru pe care puteau sa il faca pe termen scurt autoritatile romane. Intai, pentru a evita un colaps pe care l-ar fi antrenat aproape inevitabil amputarea brutala a influxurilor externe. Apoi, pentru a avea un suport in vederea adopta