Campioana Angliei, Manchester United, negociază cu reprezentanţii lui Girondins Bordeaux transferul internaţionalulului francez de tineret, Gabriel Obertan, informează, luni, ediţia on-line a cotidianului Daily Mail.
Cele două părţi s-au înţeles deja asupra preţului, dar nu au dorit să facă publică suma pentru care ar urma să se efectueze tranzacţia.
"Este o posibilitate uriaşă. Manchester îl vrea pe jucător, iar noi suntem foarte bucuroşi să-l vedem pe Gabriel evoluând pentru un club aşa de mare. Totul se va rezolva în perioada următoare", a spus preşedintele lui Girondins, Jean-Louis Triaud.
Obertan, în vârstă de 20 de ani, evoluează ca mijlocaş de bandă, iar de serviciile sale s-au interesate echipe precum Arsenal, Chelsea, Inter Milano sau AC Milan. În returul ediţiei 2008-2009 din Ligue 1, acesta a fost împrumutat de Bordeaux, deţinătoarea titlului, la Lorient.
Dacă tranzacţia se va oficializa, fotbalistului francez va fi al treilea transfer al lui Manchester din această vară, după Antonio Valencia şi Michael Owen.