Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Frumoasa şi bestia"

Publicat in Jurnalul, marți 7 iulie 2009 ·

Am ales să scriu, în editorialul acestui număr al Jurnalului de Călătorie (dedicat insulelor greceşti) despre Santorini, poate şi pentru că am simţit că subiectul nu trebuia ocolit; dacă din cele 1000 de insule greceşti am fi scris despre 999 şi despre aceasta nu, atunci voiajul nostru ar fi fost incomplet.

Pe de altă parte, un text oricât de lung, însoţit de un album de fotografii, tot ar fi insuficient, dacă nu ai ajuns acolo. În­tâl­nirea cu bătrâna şi mult-încercata insulă Thira (Santorini) este o experienţă unică! N-ai mai trăit niciodată aşa ceva! Din pri­mul moment în care ferryboat-ul începe să se apropie de Cal­dera, iar privirea ta îmbrăţişează malul de stâncă roşie pe vâr­ful căreia siturile cu case albe par coji fărâmate de ou, o sen­za­ţie nemaicunoscută te cuprinde. Este... dragoste la pri­ma vedere! Santorini, insula care "comunică" direct cu mă­run­ta­iele pământului - rupându-se şi renăscând mileniu după mileniu, veac după veac, în ritmul mişcărilor tectonice -, te domi­nă de la prima întâlnire. Te atrage şi te alungă... Este, spun cei care au vizitat-o, "frumoasa şi bestia". O aşezare ge­ografică unică, o structură geologică nemaiîntâlnită şi o le­gen­dă se­du­cătoare - cea a pierdutei Atlantida -, iată care sunt elemen­te­le de atracţie care au făcut din Santorini cea mai vizitată insulă din întreaga Mediterana. Aceiaşi turişti care vin către ea "ca muştele la miere" o părăsesc după numai câteva zile de explorări. Încă persistă în aer teama unei erupţii ori a unui cutremur, cu toate că ultimul eveniment de acest fel a avut loc în anii '50. Şi tot atunci s-a născut cel mai "tâ­năr" pă­mânt al grupului de insule din Ciclade: insuliţa Kame­ni, chiar în mijlocul Calderei, ivită din ape pe neştiute şi aco­pe­rită de bulgării de piatră arsă care o fac să semene cu un morman de... cărbune cocsificat, răsturnat din ceruri de Dumnezeu! Într

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 7 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 7 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 5 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 3 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 7 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°