Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Ruinele unei clădiri romane descoperite în centrul oraşului

Publicat in Adevarul, marți 7 iulie 2009 ·

Un edificiu roman din secolele II-III a fost descoperit pe strada Traian din Alba Iulia în timpul unor săpături de descărcare arheologică. Descoperirea a fost făcută pe un teren pe care urmează să fie construit un complex de locuinţe format din două blocuri cu 140 de apartamente, locuri de parcare şi un parc. Descărcarea de sarcină arheologică a scos la iveală o clădire romană care determină întârzierea lucrărilor. „Ne aşteptam să găsim urme ale istoriei în această locaţie. Existau indicii în acest sens. Săpăturile au confirmat faptul că aici locuia unul dintre potentaţii locali din timpul dominaţiei romane”, a declarat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Investiţii şi cheltuieli

Fosta clădire Vinalcool a fost dărâmată în urmă cu aproximativ doi ani, iar terenul a fost achiziţionat de un albaiulian, Adrian Emil Negruţiu, întors în ţară după ce a petrecut 10 ani în Spania. Potrivit legii investitorul suportă toate costurile descărcării arheologice.

„Am discutat cu reprezentanţii Muzeului Unirii din Alba Iulia şi am găsit de cuviinţă să facem tot posibilul să punem în valoare aceste ruine romane. Aşteptăm avizul de la Ministerul Culturii pentru a muta tot ce am găsit în mijloc, adică în parcul pe care îl vom construi în acest cartier. În timp toate cheltuielile vor fi amortizate, cu toate că legea românească îl obligă pe investitor să crească preţul cheltuielilor suportate de viitorii proprietari ai locuinţelor şi nu e corect”, a afirmat Adrian Emil Negruţiu.

Locuinţă pentru un lider al comunităţii

Potrivit arheologilor de la Muzeul Unirii din Alba Iulia ruinele descoperite arată că imobilul avea mai multe încăperi din zid de piatră şi că aici trăia unul dintre oamenii importanţi din fosta comunitate romană.

„Toată clădirea avea încălzire subterană. Afar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 16 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 58 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 18 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°