* Existenta conflictelor naste progresul. Noi sintem extrem de linistiti, din punctul asta de vedere: ne asteapta de-a progres, in Romania, ca*alau, de putem da si la export! Nu vedeti la ce culmi s-a ridicat conflictul acut, inclusiv televizat, dintre - de un singur exemplu! - cele doua parti, Simionca si Ilea? Ambele zic ca piesa "Pusca si cureaua lata" le apartine, iar noi ne miram sincer ca piesa cu pricina nu-i creatia lui Moga sau a maestrului Corcodel! La urma urmei, am fi tare curiosi sa vedem daca partile implicate in conflict vor trage la fel de tare cu dintii de piesa "Pusca si cureaua lata" inclusiv dupa ce organele de ancheta vor sesiza ca autorul real recunoaste, in versurile slagarului, ca pornea cu roua in picioare sa impuste caprioare! Deci, braconaj - plus nerespectarea regimului armelor si munitiei... * Intr-o seara, nu cu multa vreme in urma, am prins la Realitatea TV un titlu trecut pe banda, in josul ecranului, cum ca "Traian Basescu le-a adus reprosuri pliticienilor maghiari". Noua, personal, sa fim mari scule pe bascule prin UDMR, nu ne-ar mai trebui nici un fel de reprosuri: ne-ar ajunge cu virf si indesat eticheta de "plitician", ca sa ne enervam. Ce-i asta, Alba-ca-Zapada si cei sapte plitici? * N-avem nevoie de Masina Timpului ca sa ne mai amintim de tinerete: in urma cu mai multe seri am prins la PRO TV citeva secvente din "Rambo-II" (daca nu ne inselam prea mult, parca "First Blood" ii zicea, pe cind eram noi studenti, iar colegii nostri care locuiau in camin mai organizau cite o video-noapte de foc, dupa ce aduceau in camera televizorul si aparatul, carate cu mare grija in paturi!). Ei, bine, este vorba despre un film din 1985, si nu va dati seama cit de fericiti ne-am simtit sa putem vedea macar zece minute de efecte speciale, stiind ca in anul ala, 1985, nu exista nici macar un Pentium I, nici macar un 386, nici macar un biet PC-2, cu