Într-o dimineaţă, una dintre colege ne-a informat că la magazinul Vânătorul se găseau pui. Cum s-a terminat programul, am plecat către celebrul magazin, cu inima îndoită, pentru că trecuseră atâtea ore şi nu credeam că voi mai găsi vreun fulg. Am ajuns şi în magazin nu erau decât câteva persoane care priveau curioase la un galantar.
Şi aveau de ce. În nişte cutii mari, din carton, se aflau o mulţime de puişori mici, de o zi sau două. Erau puişori de prepeliţă, sau pitpalac! Mititei, aurii cu dungi negre şi vioi, piuiau şi se cuibăreau unul într-altul. Întreb ce-i cu ei şi vânzătoarea îmi răspunde că sunt de vânzare. Întreb cât costă şi ea spuse că-i trei lei bucata. "Păi, unul de găină e doi lei şi e mai mare!", mai zise un domn. Mi-am zis să nu plec cu mâna goală şi să fac şi o plăcere copiilor care doreau un animăluţ în casă, aşa că, am cumpărat cinci puiuţi. 15 lei aruncaţi, mi-am zis în gând. Înghesuiţi într-o pungă, s-au încălzit şi din când în când se auzea câte un piu-piu, spus cu cioculeţul închis, a oboseală şi discreţie. Acasă, am desfăcut punga şi puişorii s-au împrăştiat rapid prin bucătărie. Copiii erau în culmea fericirii. Eu, nu. Toată lumea, inclusiv vecina a început să-şi dea cu presupusul de ce vor mânca, unde şi cum vor creşte dihăniile. Atlasul zoologic a apărut ca prin minune şi documentarea privind mărimea şi arealul păsărilor s-a făcut imedit. Dezamăgirea în ceea ce priveşte mărimea ei, a fost alungată şi s-a considerat că, dacă e mică e mai bine. Deci, puii au fost cazaţi, într-un loc liber, între aragaz şi peretele cu geam. S-au tocmit imediat aşternuturi curate dintr-un ziar şi li s-a limitat accesul în bucătărie printr-un tocător reformat. Le-am dat mălai şi apă, au băut, au mâncat şi apoi s-au strâns unul în altul şi s-au culcat. Şi noi. A doua zi, nici nu m-am trezit bine că băiatul cel mic a întrebat ce fac puii. M
