A prins războaiele mondiale, iar localitatea natală a fost pe rând parte a unui imperiu, regat şi republică. La doar 10 ani, după moartea tatălui, a ajuns capul familiei este o lună împlineşte 100 de ani, dar se ţine bine, iar vorbele lui degajă o înţelepciune specifică celor care au trăit şi au văzut multe. „Când m-am născut eu aici era Austria. Tata a fost funcţionar imperial şi era un fel de grănicer la Lisaura, Tişăuţi. În anul 1914 tata a fost mobilizat şi a căzut prizoner la Mestecăneşti, după care a fost deportat în Siberia", a mărturisit Carol Ludovic Lemne. Când ruşii au intrat în Suceava cu prizonierii, mama lui Carol şi bunica lui au plătit unui ofiţer rus nişte ruble pentru a le lăsa să vorbească cu tatăl lui o noapte. Ele au vrut să-i dea tatălui haine de femeie pe care să le îmbrace, în încercarea de a fugi deghizat, dar acesta s-a opus categoric. Şi-a revăzut tatăl după patru ani, în 1918. „A fost un moment de neuitat pentru mine. A însemnat enorm să pot vorbi cu tatăl meu pentru că nu-l văzusem de o perioadă lungă", a menţionat bătrânul Carol. Un an mai târziu, suferinţa a pus din nou stăpânire pe el, odată cu moartea tatălui. În 1935 s-a căsătorit cu Livia Pauliuc, o româncă ortodoxă la care ţinea foarte mult, aceasta dăruindu-i doi copii, pe Brigitte, în 1936, şi pe Cornel, în anul 1939. Necazurile au început

odată cu războiul Problemele au continuat şi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1942 moare fiica sa Brigitte, iar doi ani mai târziu se stinge şi soţia. La două luni după maortea nevestei, a fost arestat, singura sa vină fiind aceea că era de naţionalitate germană. A fost trimis la Târgovişte alături de alţi prizonieri, de unde au fost transportaţi la Slobozia. De aici a fost dus la Galaţi, iar de acolo la Iaşi. Alături de alţi prizonieri a ajuns până la urmă într-un lagăr din Stalino, Ucraina de astăzi,