Casa Robescu, aflată astăzi într-o stare deplorabilă, era încă din secolul al XIX-lea un punct de reper în arhitectura bucureşteană. Ridicată după planurile arhitectului Ion Mincu, a aparţinut, din 1896, lui Alexandru Scarlat Ghica.

Cu un subsol supraînălţat, clădirea cu două niveluri şi două foişoare are multe elemente neo-româneşti: şirul de ocniţe şi butonii decorative, brâul răsucit al vechii arhitecturi munteneşti, plăcile de ceramică smălţuită.

În 1901 sau 1902, casa este cumpărată de un profesor de matematică de la Liceul Matei Basarab, frate cu primarul Capitalei din acea vreme, Constantin Robescu, care o donează Ministerului Cultelor şi Instruc-ţiunii Publice. Ea devine sediul Şcolii profesionale de fete nr. 1, cunoscută de atunci sub numele de Şcoala Robescu.

În 1948, casa donată cu condiţia să poarte „în veci“ numele Robescu este naţionalizată, iar placa cu numele donatorului, îndepărtată. Ministerul Învăţământului va instala în ea, pentru o perioadă de timp, Liceul „Nicolae Tonitza“ şi ateliere pentru artişti.