Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„În România, criza se va termina la nouă luni după ce SUA va scăpa de ea!”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 8 iulie 2009 ·

„Criza în România va mai dura nouă luni după ce se va finaliza în Statele Unite ale Americii”, a declarat, ieri, la Braşov, analistul economic Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Române a Analiştilor Financiari - CFA România, în cadrul Forumului Economic Regional organizat de Media Xprimm. Cabat a declarat că „valul crizei a atins Europa după patru - cinci luni de la apariţia sa în Statele Unite, iar pe membrii mai noi, printre care şi România, i-a cuprins ceva mai târziu, după alte patru - cinci luni”, iar „dacă aşa s-a extins criza, este de aşteptat ca după acest model să şi dispară”. În condiţiile în care Statele Unite se aşteaptă ca începutul revirimentului economic să fie la finele acestui an sau începutul anului viitor, a spus analistul, este posibil ca ţara noastră să iasă din criză abia la finele lui 2010.

Acesta a declarat că „România oricum ar fi intrat într-o criză, având în vedere uşurinţa cu care s-a ajuns să se dea credite de consum. Creditul cu buletinul era un indice al apariţiei crizei”, a explicat analistul economic.

Cabat a explicat că semnele crizei se puteau vedea încă din 2006 - 2007 când marjele de profit ale marilor companii au fost în scădere, când liniile de credit pentru investiţii erau obţinute cu greutate, iar firmele se confruntau cu un blocaj financiar uşor. „De acum băncile vor fi mult mai vigilente cui vor acorda credite, pentru că s-a schimbat perspectiva asupra riscului”. Cabat a propus şi câteva măsuri de adaptare la situaţia de criză, una dintre acestea fiind selectarea mai atentă a clienţilor, având în vedere că în acest an a crescut cu 70% numărul de cecuri şi de bilete la ordin refuzate de bănci, iar 90% din tranzacţiile comerciale sunt plătite la o distanţă de timp de 90 - 120 de zile.

În ceea ce priveşte politica salarială, Cabat spune că ar trebui luate în vedere pe lângă disponibilizări şi reducerile

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut. Hezbollah nu confirmă moartea, ci pierderea contactului. Şeful armatei israeliene ameninţă să ”atingă” pe oricine ameninţă Israelul

News.ro acum 25 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. ”Hassan Nasrallah

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum o ora
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum 44 minute
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 40 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 2 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 5 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°