Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădina Botanică, loc de păşunat pentru cai

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 iulie 2009 ·

Considerată una dintre cele mai frumoase grădini publice din România şi nu numai, Grădina Botanică din Craiova este lăsată la voia întâmplării de cei care primesc bani să se îngrijească de ea. Ieri, la orele amiezii, un cal păştea liniştit în apropierea monumentului de la intrarea în Grădina Botanică, în timp ce angajaţii ei se aflau într-o binemeritată pauză. Aceştia nu puteau să stea pur şi simplu tolăniţi la umbră, aşa că îşi omorau timpul jucând o partidă de... table. La nici zece metri de ei, cabalina, înhămată la căruţă, savura iarba proaspăt cosită.

Reprezentanţii Grădinii Botanice nici măcar nu se sinchiseau să mute calul, care se afla într-o zonă delimitată, unde exista şi un semn cu „Accesul interzis“.

Menţinerea, conservarea, dar mai ales extinderea spaţiilor verzi în aglomeraţiile urbane constituie unul dintre principalele domenii în care municipiul Craiova este deficitar în prezent. În loc să existe o disciplină strictă în conservarea locurilor cu verdeaţă din oraş, angajaţii municipalităţii tratează cu un dispreţ ieşit din comun acest sector public. Până şi trecătorii priveau uluiţi calul ce păştea liniştit într-o zonă interzisă, delimitată clar de un panou. „Nu înţeleg cum ăia stau toţi grămadă la umbră şi joacă table, iar calul ăsta paşte înhămat la căruţă, fără ca ei să se deranjeze să-l mute de lângă statuie. Cum să mai vin eu cu nepoţelul la plimbare aici, când, dacă merg pe aleei fără să fii atent, rişti să calci într-o baligă?“, a spus o craioveancă. „Uite, domn’e, la ăia de acolo cum joacă table şi calul ăsta mai are un pic şi intră cu căruţa în statuie!“, a adăugat, foarte supărat, un trecător.

Directorul Grădinii Bota-nice, inginerul Ion Stan, a precizat că va declanşa o anchetă în rândul propriilor angajaţi şi, dacă se dovedeşte că lucrurile stau în acest fel, va lua măsuri drastice pentru a preveni astfel de acte de indiscipl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 53 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 15 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 43 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°