Tehnicianul Carmelo Palilla (53 de ani) a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Universitatea Cluj, echipă din Liga II. Italianul şi-a petrecut cariera ca secund la echipe precum Cagliari, Sampdoria Genova sau Udinese, fiind preferat de conducerea clubului ardelean pentru capacitatea sa de a lucra cu fotbaliştii tineri.
Citiţi şi:
Carmelo Palilla a aterizat la Cluj.
Carmelo Antonio Palilla, prezentat oficial
În cariera sa începută în anul 1988, Palilla a fost antrenor secund la Pistoiese, echipă care a reuşit în acea perioadă să urce din liga a patra până în liga a doua italiană.
Tehnicianul italian a mai trecut pe la Lecce, Cagliari, Sampdoria Genova sau Udinese, dar de fiecare dată a ocupat postul de antrenor secund. Între anii 2003 şi 2005, Pallila a avut ocazia să-l antreneze pe celebrul fotbalist italian Gianfranco Zola, cel care şi-a încheiat cariera de fotbalist la Cagliari.
„E cel mai potrivit antrenor pentru Universitatea pentru ca are experienţă în a lucra cu tinerii şi ştie să clădească o echipă şi să o consolideze”, a spus finanţatorul Florian Walter
Carmelo Palilla va sosi astăzi la Cluj, urmand ca in aceeasi zi sa fie prezentat oficial intr-o conferinta de presa.