Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Profesorii se bat pentru biletele de odihnă

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iulie 2009 ·

Sute de profesori olteni visează să meargă în concediu la mare cu familia cu 200-400 de lei. Foarte puţini dintre ei reuşesc însă să prindă un bilet de la sindicat. Fie că vor să meargă la munte sau la mare, peste 1.100 de cadre didactice au solicitat bilete de odihnă. Ceea ce mulţi nu ştiu este că, până în prezent, au fost alocate numai 357 de bilete, ceea ce înseamnă că dacă nu va exista o redistribuire sau o suplimentare  mai puţin de jumătate dintre dascăli vor pleca în concediu. „Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt a primit 357 de bilete dintr-un total de 1.400 de bilete repartizate Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială. În perioada martie-iulie 2009 la registratura SIP Olt au fost depuse 1.121 de cereri, până în prezent fiind soluţionate 157 de cereri“, a spus prof. Ionel Barbu, preşedintele SIP Olt.

Bilete la jumătate de preţ

Peste 80% dintre cadrele didactice care au făcut cereri pentru bilete de odihnă au ales ca destinaţie staţiunile de pe litoral. Restul de numai 20% dintre profesori au ales să meargă la munte. Preţul integral al unui bilet de odihnă este între 360 lei şi 805 lei. Profesorii plătesc numai 50% din contravaloarea biletului, iar cei care merg cu copiii, care trebuie să fie neapărat elevi şi minori, plătesc numai 25% din preţul unui bilet. Sejururile sunt de 6 zile, iar în preţul unui bilet intră cazarea şi 3 mese pe zi. Dascălii spun că aceste bilete sunt singura lor şansă de a pleca în concediu. „Eu am făcut cerere în urmă cu câteva săptămâni. Sper să am norocul să obţin şi eu un bilet, dar se auzea că ar fi foarte puţine. Oricum, dacă nu obţin un bilet de odihnă altă şansă nu am să plec, deoarece e foarte scump în alte părţi“, a spus Simona Vârşă, profesoară de franceză.

Sindicaliştii încearcă să obţină mai multe bilete. „Noi am făcut demersurile necesare către Direcţia de Muncă şi Prote

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°