Farmecul oraşelor cu trecut venerabil provine, în primul rînd, din suprapunerea melodioasă, în contrapunct, a diferitelor straturi istorice, din convieţuirea organică a componentelor sale. Nu cred să existe, din această perspectivă, o mai amplă ilustrare decît Roma. Nicăieri nu am mai avut, ca aici, sentimentul acut că mă aflu între filele unui gigantic atlas istoric şi că pot rătăci în voie într-un răstimp de mai bine de două milenii, avînd mereu la îndemînă capodopere: Panteonul, San Stefano Rotondo, Piazza del Campidoglio, San Pietro şi Vaticanul, San Carlo alle Quattro Fontane, Palazzo Farnese, Fontana di Trevi etc. La Roma, nu acoperirea unui spectru cît mai larg al formelor artistice are relevanţă – între antichitatea elenă şi etruscă expusă la Villa Giulia şi arta contemporană prezentă în Museo Billoti îţi stă la dispoziţie o vastă panoramă de muzee, biserici sau monumente – ci dozajul, modalitatea în care îmbini, asociezi sau selectezi ceea ce vrei să vezi. Mai este posibil, însă, ca o asemenea operaţie combinatorie să vină din afara ta, gata făcută, descoperită in situ. Il Museo dell’ Ara Pacis reprezintă un singular mariaj între antic şi actual: o construcţie încheiată în 2006 şi un altar început în anul 13 î. Chr. Ansamblul este spectaculos nu din pricina alăturării extreme, ci pentru că pune o problemă de muzeologie inedită: un edificiu proiectat pentru un unic exponat, conceput, la rîndul său, să stea într-un spaţiu deschis. În definitiv, destinul acestui obiect – dezgropat, reconstituit, încă lacunar şi nu întru totul descărcat de mistere – urmează firesc metabolismul muzeificării. Aşa cum stă scris în Res Gestae Divi Augusti, Ara Pacis Augustae a fost inaugurat la 30 ianuarie, în anul 9 î. Chr., pentru a celebra întoarcerea victorioasă a lui Augustus din îndepărtatele provincii Galia şi Spania. Ansamblul monumentului – dacă reconstituirea actual