Private bankingul, deşi e un business nou pe piaţa noastră, a atras deja peste 100.000 de clienţi cu salarii de mii de euro, susţin bancherii. Sursa: NorthFoto
Deşi este un business relativ nou în România, private bankingul are deja mulţi adepţi, adresându-se în special persoanelor cu bani. În principiu, oameni de afacerişti care-şi permit un bancher personal pentru a le înmulţi banii.
La ora actuală, sunt peste 100.000 de clienţi de acest gen, numărul lor crescând foarte mult pe timp de criză.
„Dacă înainte era foarte greu să convingi un potenţial client că este mai bine să-şi ţină banii în bancă, atunci când acesta prefera să investească în imobiliare, acum preferă să-şi păstreze lichidităţile în bancă.
Când îţi concentrezi toată investiţia pe un singur instrument, este foarte periculos. Fapt care s-a văzut în această perioadă”, ne-a declarat directorul Diviziei de prefered banking a RBS, Marijana Vasilescu.
Tinţa băncii, oamenii plătiţi foarte bine
În general, sunt „luaţi în colimator” clienţii care se află într-o perioadă de ascensiune în carieră, care au venituri minime de 3.500 euro pe lună sau resurse disponibile de 35.000 euro.
Cea mai mare parte a clienţilor de servicii bancare personalizate de la sucursala românească a Royal Bank of Scotland (RBS) au venituri lunare constante de peste 5.000 euro sau resurse disponibile de cel puţin 50.000 euro, ne-a mai spus reprezentanta RBS.
„Rolul nostru este de educare şi de a fi alături de ei, iar atunci când aceştia vor creşte şi în carieră, şi în venituri, ei vor fi deja obişnuiţi să lucreze cu noi”, a afirmat banchera. Deşi au printre clienţi şi oameni cu milioane de euro în cont, nu aceştia reprezintă marea miză a băncii.
„Mai important acum este clientul care are câteva zeci de mii de euri în cont ş