Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călugăriţa-Rambo

Publicat in GAZETA de SUD, joi 9 iulie 2009 ·

O călugăriţă a fost nevoită ieri, să pălmuiască un beţiv care furase câteva obiecte bisericeşti pe care femeia le avea la vânzare.

Iertate să ne fie păcatele pentru că am numit-o „Rambo“ pe călugăriţă, însă, violenţa, cât de mică o fi, nu e apanajul oamenilor bisericii. Evenimentul a avut loc pe o stradă din apropierea Pieţei Centrale din Târgu Jiu. Călugăriţa, originară din Mehedinţi, a venit ieri-dimineaţă în piaţă pentru a vinde obiecte bisericeşti. În jurul orei 10.00, masa călugăriţei a fost atacată de un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a înşfăcat câteva dintre cruciuliţele, mătăniile şi icoanele aflate la vânzare şi şi-a văzut de drum. Alertată de o vânzătoare, călugăriţa, care nu văzuse că a fost prădată, a fugit după bărbat şi l-a prins după câteva zeci de metri. A încercat cu vorba bună să îi ceară înapoi obiectele furate, însă bărbatul a devenit recalcitrant. Nevoită să recupereze bunurile mănăstirii, călugăriţa l-a lovit cu palma peste faţă pe bărbat, iar el, uimit, a aruncat pe jos obiectele pe care le furase şi a plecat. Liniştită, femeia a adunat cruciuliţele şi s-a întors la masa sa.

Hoţul şi-a cerut iertare

Bărbatul a fost prins la scurt timp de poliţiştii comunitari, care i-au făcut morală, l-au dus înapoi la călugăriţă, unde hoţul şi-a cerut iertare pentru fapta sa. Apoi, comunitarii l-au condus spre ieşirea din Târgu Jiu, bărbatul fiind originar din comuna Drăguţeşti. „Este un client mai vechi. Îl cunoaştem. L-am dus înapoi la călugăriţă ca să-şi ceară scuze. Apoi, băieţii noştri l-au escortat către casă, în Drăguţeşti“, a spus Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu Jiu. Călugăriţa a spus că a mai avut probleme cu bărbatul, însă de data aceasta omul nu a vrut să îi dea obiectele înapoi: „A avut noroc că a fost lume în jur, că, altfel, nu ar fi fost doar o palmă. Mie nu îmi este frică

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 43 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°