Niciodată lupta pentru funcţia de preşedinte al României nu a fost atît de anostă şi lipsită de surprize. Traian Băsescu este în fruntea Statului. Conduce autoritar Guvernul, Dacia, Serviciile Secrete, parchetele sau DNA-ul. Lui i se opun baloanele de săpun. Însă clăbucii nu au reuşit niciodată să doboare elefantul. Principalii contracandidaţi – Mircea Geoană, Crin Antonescu, Radu Duda, Vadim Tudor, Kelemen Hunor (nu-i punem la socoteală pe cei de teapa lui Nati Meir care vor mai apărea din spuma mării) – se prezintă în faţa marelui electorat cu faţa tristă, cu imaginea de învinşi dinaintea luptei, cu lipsă de vigoare. Sigur că nu e o poziţie strategic înşelătoare, de diminuare a vigilenţei primului favorit, aşa cum s-ar crede. Nu au putere. Iar puterea este o ecuaţie cu prea multe necunoscute pentru cei slabi la matematica politică. Băieţii sînt corigenţi. Se vede cu ochiul liber. Prima condiţie într-o luptă electorală este să vrei să învingi. După aceea, vin toate acţiunile, planurile, mesajele, sloganurile, videoclipurile, media-planurile cuprinse în ceea ce, generic, se numeşte strategie. Recentele sondaje, sigur nu interpretate prin ochii politicienilor, în profunzimea lor anunţă un mare absenteism şi o mare nemulţumire. Peste 75% dintre români consideră că ţara noastră merge într-o direcţie greşită. În istoria postdecembristă a instituţiilor specializate nu s-a mai înregistrat un astfel de scor dezastruos. Chiar dacă Traian Băsescu se află încă în topul preferinţelor românilor, asta nu înseamnă că el nu are de dus o luptă. Pentru prima oară după 20 de ani, un preşedinte în funcţie nu are adversari redutabili în carne şi oase. Doar realităţi economice, cifre, date, statistici despre nivelul ridicat al sărăciei şi al deznădejdii. Acolo e marea bătălie a crucişătorului. Că pe uscat obstacolele le vezi, asta o ştie şi comandantul, pe mare însă, în nebuloasă,