Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost informat ieri ca Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu si va declansa procedura de verificare a averii sale. "Ii astept pe domnii de la ANI sa verifice si rasverifice tot ce vor. N-am nici o temere in ceea ce priveste ancheta lor", a declarat Radu Mazare. Primarul Constantei, Radu Mazare a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca are informatii potrivit carora Agentia Nationala de Integritate ar fi cerut ajutorul serviciilor secrete pentru a-i verifica proprietatile din Brazilia. Mazare sustine ca nu sunt discrepante intre declaratia de avere de anul acesta si cea de anul trecut, fiind vorba de o diferenta de 20.000 euro in plus fata de 2009, pe care o poate justifica cu documente, fara nici o problema. Insa pe 22 iunie ANI l-a instiintat pe Mazare ca nu si-a depus la timp declaratia de avere, acesta fiind pasibil, potrivit legii, de amenda si de declansarea procedurii de verificare a averii.
Insa edilul a negat ca nu si-ar fi depus declaratia de avere, sustinand ca aceasta va fi depusa pe site-ul primariei la 30 de zile de la completare. "Dar asta nu e treaba mea, este a secretarului Consiliului Local", a precizat Mazare. Potrivit declaratiei de avere, Radu Mazare detine patru conturi de 5.500 dolari, 24.995 euro, 793 lei , o suma cash de 230.000 euro, dar si o salupa cu motor, mai multe masini de epoca, precum si actiuni la opt firme. Insa primarul Constantei are destule probleme cu justitia. Mazare a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru un prejudiciu de cateva milioane de euro, fiind acuzat de abuz in serviciu intr-un caz de retrocedare a unui teren. Mai sunt pusi sub acuzare presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, precum si 11 functionari din primarie.
Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost informat ieri ca Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat di