Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemirschi isi va publica declaratia de avere rectificata pe site-ul ministerului

Publicat in Ziua Constanta, vineri 10 iulie 2009 ·

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi a afirmat, ieri, la Piteşti, că săptămîna viitoare va clarifica situaţia în ceea ce priveşte declaraţia sa de avere, pe care o va posta, în formă rectificată, pe site-ul instituţiei pe care o conduce, informează corespondentul NewsIn. 

„Nu am nimic de ascuns. Nu voi intra în detalii, dar probabil că marţi veţi găsi pe site-ul Ministerului declaraţia mea rectificată, cu toate informaţiile. Nu sunt dispus să fac telejustiţie în acest caz", a declarat Nicolae Nemirschi în timpul unei vizite la uzina de automobile Dacia.

ANI a sesizat, în data de 23 iunie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, pentru cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii şi precizează că l-a înştiinţat de declanşarea procedurii de verificare.

ANI s-a sesizat din oficiu după ce presa a semnalat existenţa unor neconcordanţe între declaraţiile de avere depuse de ministrul Mediului în data de 5 ianuarie 2009, respectiv în 15 iunie 2009. Comunicatul de presă transmis atunci de ANI precizează că Nemirschi a fost înştiinţat despre declanşarea procedurii de verificare, în conformitate cu prevederile Legii ANI.

În cadrul procedurii de verificare s-au solicitat informaţii şi documente de la instituţii şi persoane juridice, iar în urma comparării datelor cuprinse în declaraţiile de avere cu datele şi informaţiile primite de Agenţie s-a constatat că în cele două declaraţii de avere nu au fost înscrise sau au fost înscrise în mod eronat mai multe date.

Astfel, nu este înscrisă în evidenţa Direcţiei de Taxe şi Impozite o locuinţă cu 4 camere şi hol, în suprafaţă construită la sol de 59,94 mp, suprafaţă utilă de 42,58 mp, cumpărată în 3 martie 2006 şi intabulată în Cartea Funciară a localităţii Topalu.

La capitolul „Bunuri mobile", Nicolae Nemirs

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 35 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 48 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 21 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

Istvan Kovacs, delegat la meciul Slovenia - Serbia, de la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Slovenia - Serbia, programat, joi, de la ora 16, în grupa C de la Euro-2024. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Rezervă va fi norvegianul Espen Eskas. În Ca

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°