La ora noua, urmatoarea zi, foarte binedispusa, am coborat sa iau micul-dejun. In bucatarie erau doar Delia si Snowy, catelusul familiei, un Jack Russel, care dormea in cosuletul sau de langa Aga (soba aceea tipic englezeasca), in pozitia lui preferata, pe spate si cu toate labutele in sus. Dupa putin timp a aparut si doamna Clyde, care m-a intrebat daca nu vreau sa merg cu Philip sa vad orasul. Am acceptat incantata.
– Urasc sa merg la cumparaturi, mi-a spus Philip in timp ce conducea spre oras. Nu suport sa bat magazinele dupa haine. De-aia pe cele mai multe mi le cumpara mama. Ea este obsedata de cumparaturi. Pana acum cativa ani nu trecea o zi fara sa mearga la cumparaturi. Lua tot ce-i iesea in cale. Acum s-a mai domolit. Si cumpara mai mult mancare decat haine.
– Mie imi place sa merg la cumparaturi dar, din pacate, la mine in oras sunt doar doua-trei magazine mai de Doamne-ajuta, restul sunt pline de turcisme.
– Sunt saraci romanii?
– Nu toti. Unii sunt incredibil de bogati, dar, da, majoritatea sunt saraci lipiti. Nu prea exista patura de mijloc.
– Inteleg.
– Iar in orasul meu rata somajului este foarte mare, pentru ca au fost disponibilizate foarte multe persoane care lucrau in uzine.
– Am ajuns la benzinarie, m-a intrerupt Philip. Aici o sa poti veni sa bagi benzina. Nu trebuie sa platesti, doar sa le spui sa o treaca in contul familiei Clyde.
Eram nedumerita.
– Esti sigur? l-am intrebat.
– Bineinteles. Hai cu mine sa te prezint. Le spun ca esti noua noastra au-pair si totul va fi in regula.
Inca socata de cata incredere mi se acorda, am coborat din masina.
– Aaa... si nu trebuie sa le dau nimic? am insistat.
– Nu, doar trebuie sa semnezi unde-ti spun ei sa semnezi.
Dupa ce am bagat benzina si Philip a cumparat ciocolata si sucuri pentru amandoi, am pornit mai depa
