Femeile şi-au câştigat în timp locul lor într-o literatură în care până nu de mult dominau bărbaţii. Este şi cazul Cellei Serghi, care şi-a făcut apariţia în beletristica românească cu cele două romane "Pânza de păianjen" şi "Cartea Mironei", care s-au bucurat de succes.
"Am descoperit-o pe Cella Serghi datorită unui curs de studii de literatură feminină în cadrul masterului «Studii de gen», după anul 2000, la Facultatea de Litere. Cella Serghi e o scriitoare citită astăzi, poate cea mai citită, mai mult decât Hortensia Papadat Bengescu, a cărei operă e dificilă", ne-a spus doamna Elena Zaharia Filipaş, profesor la catedra de Istoria literaturii în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
"Acest succes poate fi explicat prin faptul că Cella Serghi răspunde unor anumite cerinţe ale «scriiturii feminine», un concept dificil, nu suficient de clar elaborat de şcoala americană şi franceză. Scriitoarea impune prin «Pânza de păianjen» un tip de roman cu anumite trăsături, care marchează un interes pentru problematica feminină. Ea parcă îşi asumă modelul feminin mai mult decât alte scriitoare. În romanul de debut, ca şi în «Cartea Mironei», găsim aceeaşi naraţiune autocentrată feminin.
Eroinele sale, fie că e vorba despre Diana Slavu, fie despre Mirona Runcu, îşi povestesc viaţa, problemele cu care se confruntă, dramele, aspiraţiile sau eşecurile. Femeia este şi vocea, şi personajul în acelaşi timp, ceea ce conferă scriiturii o notă de narcisism. Eroina Cellei Serghi e o femeie frumoasă, care se simte bine în pielea ei de femeie şi îşi asumă perspectiva feminină asupra vieţii. Specifică literaturii feminine este şi tema căutării fericirii. În acest sens, Cella Serghi nu-şi propune niciodată o perspectivă obiectivă şi nici nu se situează pe poziţia unui bărbat."
Ca să-i putem înţelege evoluţia şi motivaţia
