La Bucureşti, la 11 iulie 1989, a trecut în nefiinţă Horia Măcelaru. Ceremonia de înhumare s-a petrecut în relativă discreţie la cimitirul Mănăstirii Cozia, conform dorinţei defunctului. Tot acolo odihneau şi părinţii săi.
În 1944, Horia Macellariu era contraamiral, purtător al celor mai înalte distincţii militare ale statelor german şi român, comandant al Forţelor Navale Maritime române şi locţiitor al viceamiralului Helmuth Brinkmann, comandantul Comandamentului German Amiral Marea Neagră. Douăzeci de ani mai târziu, pe biletul de eliberare din închisoare, în dreptul meseriei scria "profesor pensionar".
A dus la Balcic inima Reginei
S-a născut la 28 aprilie 1894 la Craiova, ca fiu de inginer silvic şi nepot (după mamă) al unui ofiţer de cavalerie din timpul Războiului pentru Independenţă (1877). Bunicul său, Ilie Măcelariu a fost primul preşedinte al Partidului Naţional din Transilvania, partidul care a proclamat unirea acestei provincii cu România, devenit mai târziu Partidul Naţional Ţărănesc. Sub influenţa Şcolii Ardelene, strămoşii şi-au latinizat numele scriindu-l Macellariu.
După absolvirea Liceului "Mihai Viteazul" din Bucureşti, s-a înscris la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină, finalizată în 1915. Fapt neobişnuit, tânărului sublocotenent de marină i s-a încredinţat comanda vasului amiral "Principele Nicolae". Din nou neobişnuit pentru cineva cu o vârstă ca a lui, a fost numit adjutant al contraamiralului Nicolae Negrescu, comandantul Flotei de Operaţii Româno-Ruse de pe Dunăre. A primit şi ordinul "Coroana României" în semn de apreciere pentru meritele de pe frontul de luptă.
De aici, cariera de militar a lui Horia Măcelaru a curs în sens ascendent. În 1926 a obţinut licenţa în drept, urmată de doctoratul în ştiinţe economice şi politice. Doi ani mai târziu a primit brevetul de ofiţer de sta