Miercuri dimineaţă m-au chemat la tv să comentez evenimentele legate de decesul lui Michael Jackson. O întrebare a gazdelor m-a scos din minţi şi a generat o mică revoltă în mintea mea.

Întrebarea făcea referire la comportamentul schizofrenic al jurnaliştilor în raport cu Michael Jackson, comportament care a dus la etichete de la ciudat, monstru până la geniu, sacru. Formularea era ceva de genul "ce părere ai că jurnaliştii au fost răi cu el, pentru ca acum să fie buni?".

La momentul respectiv am văzut negru în faţa ochilor. Cred că nu putem spune noi - jurnaliştii - lucruri de genul "dar nu ţi se pare că jurnaliştii l-au exploatat, l-au prezentat cândva urât, pentru ca acum să-l laude?".

Nimănui nu i se pare ciudat, că noi - jurnaliştii - vorbim despre noi la persoana a III-a, ca şi când nici usturoi n-am mâncat şi nici gura nu ne miroase? Păi nu noi am luat deciziile să-l facem freak şi să-l prezentăm pe coperţi sau la ştiri cu faţa marcată de operaţiile estetice? Ştiu, era o ciudăţenie cu o celebritate, făcea rating/vindea.

Nu noi am fost cei care am difuzat ştirea cu copilul expus peste balustradă şi l-am condamnat ca şi când n-am fi avut nici o legătură cu opinia expusă: "oamenii s-au indignat..."? Ştiu, era o imagine spectaculoasă, atrăgea atenţia, făcea rating/vindea, am ales bine. Nu noi am exploatat la maximum ştirile despre posibilele molestări sexuale? Sex plus copii plus celebrităţi egal rating.

Nu tot noi am difuzat pe toate canalele - era un eveniment istoric, era o ştire, avea audienţă/vindea - un priveghi cu cântec? Patru canale de televiziune din ţara noastră au relatat acelaşi lucru - memorialul Michael Jackson - pentru că era un eveniment pe care nu aveai cum să nu-l transmiţi, nu aveai cum să nu-l ai în palmares. Am o foarte mare dilemă. Între priveghiul cu cântec al Ştefaniei (Fănica),