Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele unui Titan

Publicat in Jurnalul, duminică 12 iulie 2009 ·

Ce idei năstruşnice le vin câteodată autorilor de romane poliţiste! Dorinţa lor de a-şi asigura originalitatea, în teritoriul vast al ficţiunii cu suspans, nu are limite. De pildă, R.N. Morris, într-o inspiraţie de moment, s-a încumetat să continue celebrul roman al lui Dostoievski, „Crimă şi pedeapsă".

N-o să vă vină să credeţi, dar în „Securea blândă" el a cutezat să calce chiar pe urmele unui Titan al prozei din toate timpurile.

Însuşi R.N. Morris este copleşit de îndrăzneala sa: „Ceea ce am făcut eu, practic, a fost să iau un personaj dintr-o capodoperă a literaturii universale şi să-l introduc în propria mea poveste. Dacă o să mă întâlnesc vreodată cu Dostoievski (deşi mă îndoiesc că voi fi admis acolo unde se află el), cred că o să mă simt teribil de stingherit. Cu toate că, din câte ştiu, nu-i lipsea simţul umorului".

Paradoxal, marele prozator rus parcă a sperat ca scrierea lui să aibă o urmare. Iată ultimele fraze ale faimoasei sale cărţi: „Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii lui pe ne­simţite dintr-o lume în alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci. Aceasta ar putea fi tema unei noi povestiri - cea scrisă aici s-a sfârşit".

Dar o astfel de întreprindere ar fi depăşit posibilităţile lui R.N. Morris. Numai un geniu ar fi reuşit să urnească uriaşa maşinărie narativă care să consemneze „învierea" lui Raskolnikov. Scriitorul britanic (născut în 1960) a preferat să-l aleagă drept protagonist pe Porfiri Petrovici, anchetatorul abil din „Crimă şi pedeapsă". Alături de el mai apar şi alte personaje dostoievskiene - Nicodim Fomici Maximov, comisar-şef, Alexandr Grigorevici Za­miotov, secretar la secţia de Poliţie, colericul locotenent Ilia Petrovici Salitov.

Decorul rămâne acelaşi - St. Petersburg. De această da

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Programul de circulaţie pentru şapte linii STB, prelungit pentru meciul România-Bulgaria

Mediafax acum 41 minute
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus prelungirea programului de circulaţie pentru şapte linii de transport în comun, cu scopul de a asigura preluarea spectatorilor de la meciul de fotbal R

Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

Adevarul acum 19 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°