De câte ori nu v-aţi întrebat, când aţi păşit pe teritoriul Thaliei, cine se ocupă de decoruri, de bunul mers al lucrurilor, de ceea ce se întâmplă în spatele scenei?

Avea numai 22 de ani, atunci când a trecut pentru prima oară pragul Teatrului Naţional, ce abia îşi deschidea porţile în noua clădire, în 1973, fără să bănuiască în acel moment că acesta va deveni a doua lui casă - sau într-o ordine de suflet, chiar prima.

După mai multe peregrinări ocupaţionale, aici a simţit că-i este locul... Cu înfăţişarea-i boemă, mo­dest totodată, aidoma tuturor celor care slujesc cu credinţă Thaliei, l-ai situa mai curând în zona nonconformiştilor. Dar de fapt, „firescul" - un anume fel de a fi firesc -, se degajă din toată atitudinea lui. Căci pentru el teatrul, cu tot ceea ce reprezintă, este firescul anume al vieţii lui.

Visător, dar foarte pragmatic totodată, plin de vigoare, dragoste pentru scenă şi lucrul bine făcut, acum, după mai bine de 35 de ani de dăruire necondiţionată, Gigi Ionescu poate spune că, într-adevăr, nu şi-a greşit drumul.

Acest motor nevăzut al scenei asigură şi în prezent, împreună cu echipa lui de profesionişti, buna organizare şi desfăşurare a spectacolelor Sălii Amfiteatru, plus a celor din micuţa sală 99, gazdă matinală de duminică a Teatrului Naţional pentru Copii, iar serile, a multor puneri în scenă menite spaţiului neconvenţional. „Apus de soare", „Sim­fo­nia patetică", regia Marietei Sadova, „Un fluture pe lampă" - Paul Everac, „Coana Chiriţa", „Generoasa Fun­daţie", „Zbor deasupra unui cuib de cuci" regia lui Horea Popescu, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" sunt doar câteva dintre succesele Teatrului Naţional la care a fost parte şi Gigi Ionescu.

Omul din spatele scenei înseamnă ore lungi de repetiţii, de la prima citire a textului şi până la premiera de gală, colaborare strânsă cu ac