Termenul de ezoterism este din ce în ce mai des folosit, fiecare însă atribuindu-i un sens diferit. Ne propunem să lămurim pe deplin semnificaţia cuvântului ezoterism, înlăturându-i aura tainică, oarecum înceţoşată, dacă nu chiar întunecoasă!
Deoarece la întrebarea „Ce este ezoterismul?" un ezoterist ar răspunde nerăspunzând (eventual cu degetul arătător întins spre depărtări...), mă încumet să încerc a o face eu, fără a avea pretenţia de a fi un ezoterist sau vreun iniţiat... Întrebarea e actuală, pentru că termenul de ezoterism a căpătat o circulaţie din ce în ce mai mare, întrecută doar de nedumerirea şi de confuzia pe care acesta le stârneşte.
Aşa cum presimţim câteodată o coincidenţă semnificativă într-o banală întâlnire fortuită, la fel bănuim în cuvântul ezoterism un tâlc deosebit, dar, atunci când vrem să-l explicităm, ne poticnim ca de un prag nevăzut. Fiecare dintre noi are câte o accepţie proprie - mai mult sau mai puţin vagă - a sensului acestui termen, care apare tot mai frecvent în limbajul uzual, ba ca adjectiv - ezoteric, ba ca substantiv - ezoterism. Toate aceste felurite aproximaţii au în comun, o impresie tainică, oarecum fluă şi tenebroasă, în acelaşi timp.
REZULTATUL
Pentru cei mai informaţi asupra etimologiei sale (esoteros - în greaca antică însemna literal, mai lăuntric, mai interior), chiar şi sensul său figurat de inteligibilitate intrinsecă, de sens interior, n-ajută prea mult pentru înţelegerea conceptului ca atare. Cum să discernem între o comparaţie superficială şi o analogie profundă? Cineva ar putea să ne întoarcă întrebarea, punându-ne faţă în faţă cu propria noastră interogaţie, ceea ce ar reprezenta deja un mic pas înainte, însemnând că sensul circulă înlăuntrul curiozităţii... Trăim într-o vreme în care luminile se înfruntă cu întunecimile. Dar lumina orbeşte, iar bezna face ca toat
