Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosare penale pentru fraude electorale in judetul Botosani

Publicat in Actualitatea botosaneana, duminică 12 iulie 2009 ·

              Urmare a publicării pe site-urile locale de ştiri a unor informaţii furnizate de reprezentanţii unei formaţiuni politice cu privire la diferite cazuri de încălcări ale prevederilor Legii nr. 370/2004, completată şi modificată prin O.U.G. nr.95/2009, Centru Judeţean de Comunicare Botoşani face următoarele precizări :   1.      Comuna Coţuşca : În cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate cu privire la două sesizări formulate în ziua de 04.12.2009 şi respectiv 05.12.2009, au fost întocmite două dosare penale  în care se efectuează cercetări faţă de trei şi respectiv două persoane care în ziua de 04 şi 05 decembrie  2009, pe raza localităţilor Ghireni şi Cotu Miculinţi, comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, au oferit bunuri unor alegători în scopul determinării  acestora de a vota un anumit candidat. Ambele cauze sunt înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, fiindu-le atribuite numere unice, dosarele urmând a fi declinate spre competenţă cercetare la Parchetul Curţii de Apel Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 ind.4, alin.1 din Legea nr. 370/2004 cu modificările şi completările ulterioare.   2.  Comuna Băluşeni :  În ziua de 04.12.2009, prin apel de urgenţă, am fost sesizaţi că pe raza comunei Băluşeni, mai multe persoane oferă alegătorilor pungi cu produse, în scopul determinării de a vota un anumit candidat. Cercetările efectuate în cauză au condus la identificarea a patru persoane, faţă de care au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 ind.4, alin.1 din Legea nr. 370/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Botoşani, cercetările urmând a fi declinate spre competentă soliţionare în favoarea Parchetului Curţii de Apel Suceava.   2.      Municipiul Botoşani :

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 36 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 58 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 3 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 6 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 5 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°