Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Resita: Noi specializări pentru studenţii reşiţeni

Publicat in Adevarul, duminică 12 iulie 2009 ·

Ingineria Mecanică şi Educaţia Fizică şi Sportivă au apărut în 2009. Candidaţii care vor să urmeze cursurile Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa se pot înscrie mâine pentru ciclu de licenţă, dar şi pentru cel de masterat.

Studenţii reşiţeni se pot înscrie începând de mâine la facultate. Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa pune la dispoziţia tinerilor diferite opţiuni de studiu. Înscrierile se po face între orele 9 şi 16, până în 22 iulie, în corpul A din clădirea universităţii. Candidaţii trebuie să se prezinte la înscrieri cu un dosar plic care să conţină toate actele necesare. „În această perioadă se fac înscrierii pentru cei care vor să urmeze cursurile unei facultăţi şi pentru cei care vor să urmeze cursurile unui masterat”, a spus Gheorghe Popovici preşedintele comisiei de admitere al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative.

Administrarea Afacerilor, cea mai căutată

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative este una din cele mai vânate facultăţi. „Sunt hotărâtă ce să aleg pentru studiile de licenţă. Am studiat oferta educaţională şi din cele şase specializări care sunt propuse de Facultatea de Ştiinţe Economice am să aleg facultatea de Administrarea Afacerilor. Pare o facultate care îţi oferă perspective pentru viitor şi cred că îţi poate asigura un loc de muncă”, a spus Alina Marcu, o viitoare studentă.

Noi specializări pentru reşiţeni

„Anul acesta propunem două noi specializări. Candidaţii pot opta acum şi pentru Inginerie Mecanică iar cei care vor să urmeze Facultatea de Ştiinţe Economice pot opta pentru Educaţie Fizică şi Sportivă. Pentru ultima specializare menţionată se vor susţine şi probe de aptitudini, în bazele sportive din oraş, în 20 iulie după încheierea înscrierilor”, a mai adăugat Gheorghe Popovici preşedintele comisiei de admitere al Facultăţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 33 minute
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 25 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 36 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 47 minute
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum 47 minute
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

România va putea exporta produse lactate şi piscicole pe piaţa din China

Radio Mures acum o ora
Două protocoale în acest sens au fost semnate azi, la Beijing, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din Român

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 33 minute
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Oamenii o iau razna de la căldură. Pe caniculă, crește numărul incidentelor violente, de la bătăi în stradă până la împușcături

Ziare.com acum 41 minute
Efectele caniculei asupra sănătății mintale sunt resimțite de cei mai mulți oameni, în special de cei care suferă de astfel de afecțiuni. Un val de căldură poate avea efecte multiple asupra chimiei creierului uman, astfel că în cele mai calde zile a

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei - FOTO, VIDEO

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°