La naştere, fiecare primeşte un nume şi un domeniu. Însă nimeni nu ştie ce nume poartă şi pe cât i se întinde domeniul. Totul trebuie să fie strict secret, închis într-o carte. Apoi ni se pun în braţe tot felul de cărţi. Noi trebuie să le citim şi să descoperim care-i cartea cu numele cel adevărat.
În timpul acesta, alături de noi, o pendulă uriaşă bate anul, însemnându-ne pe chip cât a trecut. Dar totul depinde de cât a fost de întors arcul pendulei fiecăruia. Dacă descoperim care ne este numele, pe când ni se întinde domeniul se află de la sine. Dar, încă o dată, să fim atenţi, proba asta este contra cronometru!
Omenirea nu a primit în dar Secretele Universului. Porţile cunoaşterii s-au deschis puţin câte puţin de-a lungul generaţiilor. Cheia Adevărului se află în taina omului, în misterul primordial al vieţii. Cercetând Omul, înţelegem Pământul şi apoi Universul. Microcosmosul uman se regăseşte multiplicat în macrocosmosul universal. Suntem o fărâmă de materie animată de scânteia spiritului.
Ceea ce se vede reprezintă numai 5% din tot ce există. Restul se află Dincolo de Vizibil. Ceea ce nu se vede coordonează ceea ce se vede prin pârghii nevăzute.
CURIOZITATEA
Universul parapsihologic se ocupă cu ceea ce se află dincolo de existenţa materială, pe care o dirijează. Fenomenele inexplicabile în parapsihologie sunt denumite paranormale, aceleaşi fenomene în religie fiind cunoscute ca minuni. Aici se ascund, de fapt, Adevărurile Supreme. Aceste fenomene sunt notate cu litera grecească psi, definind necunoscutul. Universul Psi este un domeniu controversat, aflat în conflict cu legile existenţei materiale, fiind privit de unii oameni cu scepticism, dar stârnind permanent curiozitatea chiar şi acestora.
Cunoaşterea Universului Psi de fiecare dintre noi ar putea duce la salvarea planetei de la distruge