Festivalul de film de la Taormina " magnificul orăşel sicilian cocoţat pe un munte, cu dublă vedere spre Etna şi spre Mediterana " are o istorie îndelungată (55 de ediţii), pe care ţine să o scoată la înaintare cu orice ocazie...
Mare, soare, ceva filme
Or ocazia este chiar festivalul. De cînd a preluat conducerea lui " acum trei ani ", americanca Deborah Young nu a uitat să amintească, la fiecare ediţie, cît de fastuos şi de glamouros era festivalul in the good old days... Fie că trailerul ediţiilor respective se mîndrea, în alb-negru, cu figuri precum Audrey Hepburn, Liz Taylor, Sophia Loren etc., ce călcaseră pe scena din amfiteatrul grec vechi de 2000 de ani, fie că (aşa cum s-a întîmplat anul acesta) a arătat chiar un documentar despre festival (previzibil intitulat Taormina 55), memento-ul cine-istoric nu are cum să lipsească din panoplia de "realizări". Problema este că tocmai acest rapel insistent al bunelor vremuri trecute începe să semene nu doar cu ticul frivol al unui monden omniprezent specializat în name-dropping, ci şi cu o inerţie de imagine care se dovedeşte, la sfîrşitul zilei, destul de contraproductivă: dacă brandul Taorminei este dat de "marile nume de odinioară", iar numele acestea au dispărut, în prezent, e un semn că o "re-branduire" este urgent necesară!
Un material publicat în revista (de business cinematografic) The Hollywood Reporter " unde Young este chiar şefa departamentului de cronici " încerca să prezinte, obiectiv, motivele pentru care străinii din business (mai ales americani) ar avea tot interesul să vină la Taormina cu filmele lor: mare, soare, hoteluri de lux... Marea, într-adevăr, este albastră, soarele este arzător, hotelurile de ***** sînt somptuoase (la San Domenico Palace s-a filmat finalul de la Avventura lui Antonioni), iar Etna fumegă la o distanţă confortabilă atunci cînd nu curge, spectaculoasă şi
