După succesele cu Internaţional Piteşti (5-2) şi Ujpest Budapesta (3-1), Pandurii Târgu-Jiu a câştigat aseară şi al treilea amical, primul din stagiul de pregătire din Austria. Gorjenii au învins cu 5-1 echipa a doua a clubului Austria Karnten, prin golurile reuşite de Raskovic, Stromajer, Stângă, Arrieta şi Nalaţi, ultimul din penalti. Pandurii s-au prezentat în formula: Stanca - Popete, Chibulcutean, Martin, Grecu - Hidişan, Stângă, Păcurar, Vasilache - Stromajer, Raskovic (repriza I); Livşit - Rusu, Kutlacic, Rada, Cardoso - Basara (Dedu), Nalaţi, Murgan, Luţu - Arrieta, Ribic (repriza a II-a).
Tilincă, Tremonti, Diaconu şi Mingote au fost menajaţi de antrenorul Sorin Cârţu, iar Basara a fost schimbat din cauza unei accidentări. În stagiul din Austria, gorjenii vor mai întâlni echipele SSC Napoli, Treviso, Slavia Sofia şi Chelsea B.