Aşa, Ridzi a demisionat. Evident, este uşor tardiv, dar tot e bine că a făcut-o. La fel de normal, nu putea să-şi ia adio decât victimizându-se puţin. “Familia mea nu a mai suportat, mama e deja bolnavă”, spune Ridzi. Eu zic că retragerea e dezgustătoare. Presa nu a scris nici că, scuzaţi cuvântul, Ridzi ar fi curvă, nici că e proastă, nici că e urâtă, astfel încât mama doamnei Ritzi să se îmbolnăvească cu nervii că fata ei suferă o nedreptate. De fapt, până azi nici n-am ştiut că Monica Iacob Ridzi are o mamă, dacă nu ar fi adus-o chiar ea în discuţie. Sigur, nu vrei să fii în pielea unui părinte când i se întâmplă copilului ceva rău, însă copilul, presupunând că Ridizi nu exagerează politicieneşte, se putea gândi şi el la câte neplăceri va cauza familiei, scutind-o din timp de suferinţă (de aici şi lacrima ironică din titlu). Ce se va întâmpla dacă DNA va găsi că Monica Iacob Ridzi se face vinovată de cele ce-i sunt puse acum în cârcă de presă şi de comisia parlamentară de anchetă? Sau, şi mai rău, dacă o instanţă va confirma acuzaţiile, trimiţând-o să organizeze 2 Mai printre nişte tinere delincvente? Deja mi-e teamă pentru viaţa doamnei mame, chiar pentru a întregii familii. Hai să las glumiţele. Adevărul este că Ridzi e un politician tipic român, adică fără cojones (iar faptul că e femeie nu o scuză). A aşteptat până în ultima clipă ca focul să se stingă, iar viaţa sa să continue neprihănită oficial. Ghinionul ei că nu s-a întâmplat aşa (Bravo, GSP! Bravo, Tolontan!). Pentru că tot era târziu, a scos din căciulă familia şi presiunea la care aceasta este supusă (repet, nu neg că familia nu ar fi fost deloc afectată). Dezgustător. Preferam de o mie de ori placa “demisionez pentru că nu vreau să afectez imaginea partidului”. Deşi zgâriată, suna mai puţin fals.

Aşa, Ridzi a demisionat. Evident, este uşor tardiv, dar tot e bine că a făcut-o. La fel de norm